„Arina, așază-te tu la o masă că vin și eu repejor!”

Dau un tur vizual al food court-ului din Palas Mall Iași și mă așez central ca să fie mai ușor să dăm unul de altul când va veni.

Bogdan apare agitat și puțin încruntat. Însă când ne reperăm reciproc, zâmbește de parcă ne știm de mulți ani și se bucură că ne revedem. Adevărul e că acum ne întâlneam pentru prima oară.

Mergem să comandăm ceva de mâncare iar apoi revenim la masa centrală unde ne lăsasem bagajele. În timp ce înfulecăm în goană vorbim despre educație, copii, viitor, Programare cu Răbdare, Seeding Knowledge și despre proiectul ăsta al meu cu Ciudații.

Stabilim că nu e de ajuns timpul pe care l-am alocat inițial și să ne revedem mai târziu pentru a discuta pe îndelete.

Așa că după alte câteva ore merg spre Facultatea de Informatică din Iași. Când termină cursurile, Bogdan îmi arată clasele amenajate de diferite companii cu care facultatea are contract pentru a încuraja tinerii absolvenți să meargă spre ei. Preferata lui este o cameră luminoasă unde pe un perete se poate vedea o istorie liniară a programării. Iar povestea este lăsată neterminată special pentru că „aici poți fi tu”.

Bogdan Pătruț este profesor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și pentru că locuiește în Bacău face naveta între cele două locații de câte ori este necesar pendulând între două epicentre ale ființei lui: familia și educația.

Pasiunea lui pentru informatică l-a motivat să demareze în 2018 ”Programare cu răbdare”, o inițiativă prin care și-a dorit să ofere șansa câtorva tineri de a evolua, de a fi în pas cu vremurile prin intermediul tehnologiei.

Inițiativa sa a câștigat mulți adepți într-un timp foarte scurt și acum se adresează unui număr care depășește 300 de elevi. Totul se desfășoară în colaborare cu Colegiul Național Gheorghe Vrânceanu din Bacău.

Atunci când nu predă sau dă interviuri pentru a promova cauza în care crede, cumpără din fonduri proprii sandwichuri pentru cursanți și le aduce personal la Colegiu.

Mi-am dorit să știu cât mai multe despre acest „ciudat” aflat mereu în mișcare, cu o pasiune de nestăvilit pentru educație și oameni.

Ciudații sunt aceia care sfidează probabilitățile, șansa, soarta și își croiesc propriul drum pornind de la o idee, de la un vis, de la niște convingeri de nestrămutat.

Ciudații sunt aceia care muncesc din greu la meșteșugul lor, din drag pentru el. Nu vânează premii sau glorie, iar scopul cel mai măreț e bucuria de a face ceea ce fac cu mare pasiune și apoi de a împărți asta cu alții.

Seria de interviuri Ciudații pune accentul pe acești oameni pentru a îi descoase și a afla: Ce anume îi motivează? De ce nu renunță? De ce nu emigrează? Ce anume le oferă satisfacție în ceea ce fac? Care e partea nevăzută a muncii lor? Ce înseamnă succesul pentru ei? Oare dacă ar fi să vorbesc cu suficienți „ciudați” aș ajunge la o aceeași rețetă a succesului lor? Ce am putea câștiga din poveștile lor?

Vezi manifesto-ul seriei aici.

A.A.: Ați putea să-mi spuneți care au fost câteva momente marcante sau definitorii pe care le-ați trăit?

B.P.: 16 iunie 1969 când m-am născut, 15 iunie 2002 când m-am căsătorit, apoi când s-o născut băiatul, când s-o născut fata și o să mai fie când o să mor. 

A.A.: Iar momente legate de partea profesională?

B.P.: Cel mai important moment din cariera mea mi se pare acela în care am fost chemat să semnez contractul pentru prima mea carte de la editura Teora. „Învățați limbajul Pascal în 12 lecții”

Publicarea acestei cărți a însemnat foarte mult pentru tot ce a devenit cariera mea. A fost un best-seller. Această carte s-a vândut în peste 250.000 de exemplare. Pot să mă laud că am scris un best-seller. 

Au urmat și alte cărți pe care le-am publicat la editura Teora după care au învățat foarte mulți elevi. O parte din ei sunt acum profesori, răspândiți prin toată țara. Mi se întâmplă de multe ori când merg prin țară să fiu cunoscut datorită acestor cărți pe care le-am publicat, vreo 10 cărți sunt doar la editura Teora. 

Un alt moment important este că am reușit să indexez în Web of Science revista pe care o editez BRAIN – o revistă de neuroștiințe și inteligență artificială. Momentul ăsta a fost important pentru că așa am căpătat respectul lumii academice de peste tot. Din țară și din străinătate.

Un alt moment important este legat de ultimele mele preocupări cu Cercul de Programare cu Răbdare care are un succes la care nu m-aș fi gândit. După cum vezi, nu am menționat nimic din joburile mele de profesor din mediile de învățământ sau academice. Am menționat rezultatele inițiativelor personale. Îmi place să fac lucrurile mele. 

Un moment fericit

A.A.: De unde vine pornirea asta? Pentru lucrurile extra?

B.P.: Sunt un ciudat! 🙂

Eu mă gândesc tot timpul să fiu independent din toate punctele de vedere și să nu depind de hachițele unui șef. Mă gândesc la perioada de la pensie, să am și niște venituri pasive. 

A.A.: Și de unde dorința de a investi în educație?

B.P.:

„Cel mai bine e să investești în oameni.”

După-aia deschizi orice poartă. Ei te caută. Acum câteva zile am primit un telefon de la o doamnă care lucrează la o bancă în Franța, la Paris și m-a felicitat pentru cercul de Programare cu Răbdare. A zis că încearcă să mă ajute într-un fel sau altul. A zis că mi-a fost elevă. Eu nu o mai țineam minte. Îi vorbeam cu dumneavoastră. Iar ea zicea: „haideți dom’ profesor, sunt Irina, nu mă mai țineți minte?” Îmi cer scuze față de Irina că nu mi-o aduc aminte, dar cu siguranță am zis ceva frumos când a fost eleva mea la liceul Ferdinand I din Bacău. 🙂

A.A.: Vă considerați un om de succes? În ce constă acesta?

B.P.: Când ești bebeluș succesul se măsoară în aceea că nu mai faci pe tine. De altfel și la bătrânețe se măsoară în asta. Când ești în clasa I-II succesul e că reușești să scrii fără greșeli, să citești bine, să faci calule, apoi la unii succesul se măsoară în rezultatele la competiții școlare. După aceea, succesul se măsoară în reușite pe plan profesional. La vârste diferite, ești de succes cu chestiile adecvate vârstei respective.

„Eu mă simt un om împlinit. Am o familie frumoasă, am prieteni, am investit în educația tinerilor. Dacă aș da timpul înapoi, nu pot să zic că aș merge pe altă cale. Sunt mulțumit de mine. Eu cred că sunt un om de succes. Sunt aproape de 50 de ani și cred că am făcut destule până acum. ”

Ce fac

A.A.: Care sunt superputerile, calitățile, resursele la care apelați?

B.P.: Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt un om sănătos. Analizele îmi ies bine. Cred că asta e o super-putere. Că sunt sănătos. Dacă ești sănătos poți să faci foarte multe lucruri , să ai încredere în tine. Iar o calitate pe care o am este aceea că reușesc să explic foarte bine ceva ce eu am înțeles. Dacă eu am înțeles o anumită noțiune din fizică sau din informatică, pot să explic altuia foarte bine. Unii cred că eu aburesc, că vrăjesc pentru că reușesc să explic foarte bine, să conving.

A.A.: Care e convingerea care vă motivează?

B.P.: Eu când investesc în educație în general, a tinerilor în special, nu mă gândesc că trebuie să cheltui foarte mulți bani personali, timp prețios de-al meu sau să fac efort.

„Dacă te gândești că o să cheltui bani și o să rămâi fără sau că o să obosești, atunci s-ar putea să nu te apuci să faci nimic. ”

Eu am o vorbă: dacă nu lasă Dumnezeu păsările cerului să moară de foame, nu o să mă lase nici pe mine fără bani. O să apară oportunități. De asta investesc foarte mult. 

A.A.: Care e obiceiul care v-a adus până aici?

B.P.: Nu stau locului. Mereu mă gândesc la un proiect viitor. 

A.A.: La ce ați renunțat ca să obțineți ce ați obținut?

B.P.: Nu știu dacă am renunțat la ceva anume. Când eram tânăr profesor de liceu și scriam acele cărți pentru Teora, mă culcam la 4 dimineața. Probabil că am renunțat la unele distracții la care alții participau, dar am făcut și eu multe chefuri. 😛 

A.A.: Care este lucrul peste care nu ați putea să treceți ca să ajungeți unde vă doriți?

B.P.: Să îmi pierd încrederea în mine. Eu am foarte mare încredere în mine. Că am să ajung unde îmi doresc. Și dacă nu ajung unde am vrut, mă adaptez foarte ușor și merg la altceva. 

Însă legat de ce compromis nu aș face – multe nu le-aș face. Eu am învățat de la tata să fiu un om vertical. Tata a fost unul dintre cei mai verticali oameni pe care i-am cunoscut. Spre deosebire de el, eu sunt mai blând. Am mai luat și de la mama, din faptul că e un om sufletist. Înțeleg anumite situații. În principiu, cred că sunt un om vertical.

Esența mea este aceea de a fi profesor

A.A.: Cu ce gând vă treziți dimineața?

B.P.: Zic Doamne ajută! Să fie o zi bună! Să fie bine!

A.A.: Cu ce gând adormiți?

B.P.: Tot cu ăsta. Zic Doamne ajută. Să pot dormi. Ca să pot să mă trezesc bine. 

A.A.: Care e experiența negativă fără de care nu ați fi cine sunteți?

B.P.: Am avut experiențe negative anumite eșecuri școlare. Eu nu am fost un elev de 10. Am avut și note mici. Aceste lucruri au reușit să facă din mine un om foarte serios, am avut o dorință fantastică de reabilitare, să îmi demonstrez că pot.

„Am ajuns să înțeleg că problema nu este neapărat la mine, cât la sistemul de învățământ. Care este în continuare concentrat pe învățat pe de rost. ”

Eu personal am avut probleme la Limba Română când trebuia să învăț tot felul de poezii pe de rost. 

A.A.: Dacă v-ați întâlni cu un Bogdan copil sau tânăr ce i-ați spune?

B.P.: Bogdan acela ar trăi în vremurile de astăzi și astăzi educația ar trebui să se schimbe și să se adapteze la toate tehnologiile și resursele de învățare pe care le are la dispoziție. I-aș cere ce îi cer băiatului meu: să își gestioneze mai bine timpul și l-aș ghida către lucrurile care contează cu adevărat, pe care merită să le învețe. Bogdan, când era copil, a pus prea mult accent, de exemplu la fizică, pe rezolvarea de probleme și nu pe înțelegerea fenomenului. La chimie la fel. Pe reproducerea formulei unei reacției chimice și nu pe înțelegerea a ceea ce este în spatele unei reacții chimice. 

De asemenea, aș experimenta mai mult. Îmi aduc aminte că de multe ori mergeam la orele de fizică și nu ieșea experimentul. La chimie la fel.  Aș face mai multă practică, dar, în același timp, nu aș da deoparte învățarea teoretică. Însă aș pune mai mult accent pe concepte și noțiuni fundamentale, și nu pe experciții cu ele. 

Eu nu sunt de acord cu felul în care se lucrau, după culegerea domnului Gheba, problemele la matematică. Erau niște chestii care se tot repetau. Am cunoscut absolvenți de matematică ce nu cunoșteau interpretarea geometrică a integralei unei funcții.

A.A.: Iar unei versiuni din viitor ce i-ați spune?

B.P.: Să mă întâlnesc eu cu mine și apoi mai vedem!

A.A.: De ce nu renunțați la ce faceți, la educație, la tineri? De ce nu-i lăsați în pace?

B.P.: Eu îi las în pace, ei nu mă lasă pe mine! Sunt susținut de părinți. „Nu vreau să te periez, dar să știi că ce faci tu este o chestie extraordinară”. Altcineva mi-a zis: „Felicitări pentru cel mai frumos proiect educațional pe care l-a avut vreodată Bacăul!”.

Proiectul ăsta nu are fonduri europene sau mai știu eu de care, dar am primit ajutorul multor persoane private – unele nici nu mă cunosc. Cum să renunț? I-aș dezamăgi dacă aș renunța. Eu voi continua să caut ajutoare.

Ce mă face fericit

A.A.: Ați fost sprijinit pe traseul dumneavoastră? Sau au existat persoane care s-au opus?

B.P.: Absolut întotdeauna, la început, lumea nu crede în ideile mele. După care toți rămân surprinși că iar am reușit. Aș putea să spun că sunt niște piedici, dar asteau nu au fost niște piedici reale. 

Nu mi-am propus nici să le fac în ciudă celor ce au zis nu idelilor mele, nici să îi contrazic. Eu sunt foarte încăpățânat și nu vreau să conving pe nimeni. Consider că normalul e la mine. Dar uite, am cunoscut o doamnă din China care mi-a spus ”voi, românii, sunteți buni, ospitalieri, sufletiști, dar aveți o mare problemă: sunteți foarte înceți. Cât noi terminăm o autostradă, voi abia semnați un contract pentru asfaltarea unui pod”. Eu sunt un tip de acțiune. Nu-mi place să stau și să mă gândesc 100 de ani la ceva și până la urmă să nu fac nimic. Trec la fapte direct. Apar probleme și mă adaptez. Reglez lucrurile din mers. 

A.A.: Ce vă face ochii să sclipească? Ce vă bucură?

B.P.: Monica, soția mea îmi face ochii să sclipească.

„Mă bucură când îi văd pe copiii mei zâmbind. Și pe copiii altora, în educația cărora sunt implicat. ”

A.A.: Ce modele ați avut în viață?

B.P.: Părinții mei au fost foarte bune modele. Bunica din partea tatălui, care m-a învățat că în viață trebuie să mă feresc de tribunal și ceartă, de alcool și vicii, de bănci și de datorii, plus de doctori. De la tata am învățat că trebuie să fii cumpătat. Degeaba excelezi în carieră, dacă nu ai o viață personală, nu ai familie sau copii. Dar nici să fii doar cu familia și să nu faci nimic. Sau să fii prea bogat și să te obsedeze numai câștigurile financiare, fără să ai timp de tine, de distracție sau vacanțe. 

De la mama am învățat să fiu blând. Să îl înțeleg pe celălalt. Să nu fiu dur. 

A.A.: De ce nu emigrați?

B.P.: De ce aș emigra? Eu cred că e mai greu să reușești în România decât în străinătate iar eu și Monica, soția mea, suntem destul de puternici ca să reușim aici. 

A.A.: Ce vă oferă satisfacție în ceea ce faceți?

B.P.: Întotdeauna, la sfârșitul unei zile, mă gândesc la ce am bifat. Când mă trezesc dimineața, sau cu o zi înainte, când zic Doamne ajută! eu îmi propun să rezolv 5 probleme. Se întâmplă să pierd timp la un lucru sau două și să nu reușesc să le fac pe celelalte. Dacă reușesc să fac 4 sau chiar 5 din ce mi-am propus, atunci sunt foarte fericit.

A.A.: Care e partea nevăzută a muncii pe care o faceți?

B.P.: Asta e foarte important de știut. Pentru că foarte mulți oameni văd numai rezultatele. Ei nu-și imaginează cât de mult muncesc. Eu muncesc toată ziua. Uneori când mă culc, mă gândesc la un proiect, visez despre proiectul ăla. Nici nu știu dacă dorm sau visez. E foarte foarte foarte multă muncă. Iar uneori, în paralel, fac ceva și mă gândesc la altceva. 

A.A.: Care este visul dumneavoastră?

B.P.: Visul meu cel mai mare este să fac o școală privată. Și până voi muri eu visez să evolueze biologia, medicina ca să nu mai moară oamenii.

Să fie pace în lume! 

Cel mai prețios cadou pe care l-am primit: familia

Lasă un răspuns