De când mă știu, am fost fascinată de dinți. Acei dinți albi înșirați perfect. Acei dinți care odată arătați, luminau chipul purtătorului. Îi vedeam ba la tata, ba la o verișoară sau vreun cântăreț – ah! acești dinți!

Când ai mei au început să pice și mi-au crescut cei definitivi mi-a fost clar că eu nu o să fiu parte din grupul exclusivist al celor cu zâmbete perfecte: incisivii mei semănau cu ai unui castor, un canin îmi ieșise peste dintele de lapte ce nu voia să ne despărțim iar dantura mea per total părea o adunătură de cioburi de la diverse seturi de porțelan. 🙂

Dar…m-am obișnuit. Cel puțin erau albi și am avut mereu mare grijă de ei. În timp s-au mai aliniat cât de cât în mod natural și cam aia era.

De câte ori mergeam la dentistul școlii sau al facultății – cine își permitea altceva?- întrebam dacă nu aș putea să îi îndrept cumva.

Cuuuum? Dar de ce? Ai mușcătura bună, lasă-i așa!” Sau:

E prea târziu! După 23 de ani nu se mai poate!

IMG-6060

Trece timpul. Pe la 32 de ani mă apuc de o revizie: hai să mergem la un cabinet recomandat ca să aud cele mai bune păreri. Merg la pomul lăudat. Clinică scumpă cu clienți străini ce se bat la ușa ei.

Fac mici „reparații” și apoi pun problema și de îndreptat dinții.

Mi se spune că este posibil. Și că sunt două variante: să păstrăm toți dinții și să lărgim arcul pe care ei îl formează sau să eliminăm din ei pentru ca mai apoi să îi apropiem unii de alții.

Ceva nu suna bine la acest diagnostic așa că mai cer o părere. De data asta, de la o clinică specializată în ortodonție. Recomandată de colega Cristina, care mi-a inoculat microbul aparatului dentar, ea având aparat dentar la peste 23 de ani, vârsta maximă după care mi s-a spus că „nu se mai poate”.

Povestesc despre opinia antecedentă și mi se spune că dacă mi-aș lărgi arcul superior, nu numai că aș avea buza de sus foarte proeminentă dar aș rămâne fără dinți din acest motiv pentru că ei ar ieși din poziția lor ideală și nu ar putea să se susțină.

Decid să încep tratamentul la această clinică. Tocmai scosesem 6 măsele pentru a face loc dinților să se așeze și nu era timp de așteptat. La doar două zile după extracții, pun aparatul. Ca să astup golurile inestetice pun niște dinți falși o perioadă.

Mi se spune că va dura 2 ani maxim. Că nu am voie să mușc, să ronțăi chestii tari.

Mă uitam în gura mea și era jale: 6 găuri încă însângerate, sârme, elastice colorate. Un adevărat șantier! Nu-mi imaginam cum va arăta asta vreodată bine dar știam la ce visam. Și trebuia să am încredere. Și răbdare.

IMG-2567

Perioada de acomodare

Pentru început, simpla prezență a acelor metale în gură mă stresa: eu obsedată de dinți curați acum eram nevoită să mă spăl pe dinți după fiecare masă, gustare sau mini-gustare. Sau aș fi putut oripila oamenii din jur arătându-le cu un zâmbet, tot ce abia consumasem! 🙂

În plus, senzația este foarte ciudată: acei dinți despre care credeam că sunt ficși, se dezrădăcinaseră și părea că stau să pice oricând! Nu era așa, dar așa se simțea!

Și, cel mai notabil, după vizitele la dentist când se strângea sârmulița, toată dantura devenea de neatins, fiind sensibilă chiar și la mușcat.

Așadar, în acea perioadă am consumat multe supe, pureuri și sucuri.

După intervalul inițial în care m-am obișnuit cu schimbările, foarte rapid am observat alinierea dinților. La doar câteva luni de la începutul tratamentului dantura arăta perfect! Doar că nu era nici pe departe gata. Existau spații între dinți ce trebuiau eliminate prin apropierea lor.

IMG-1052

Tot în perioada asta au apărut câteva răni pe interiorul gurii și am aplicat ceara din setul de urgență – care conține doar ceară  și numărul de telefon al clinicii! 🙂

Tot atunci am fost cea mai monstruosă arătare – au apărut în peisaj elasticele dintre sus și jos care mă făceau să arăt ca un mic roboțel atunci când zâmbeam!

Iar datul jos și pusul lor înapoi la fiecare masă era o adevărată distracție!

Schimb câteva grosimi de asemenea elastice, schimb câteva poziții de conectare a lor și gata! Partea de jos a aparatului poate fi scoasă!

Vizitele la 4 sau la 6 săptămâni încep să se succeadă rapid și începusem să întreb: cât mai e?

Perioada de final 

Rămasă doar cu partea de sus de ajustat, îmi pierdusem răbdarea. O măseluță s-a lăsat cu greu convinsă să se mute la locul ideal așa că 6 luni am așteptat… 2mm!

S-au făcut 2 ani și 2 luni de când am pus aparatul.

Dar a venit și ziua cea mare!

Când l-am scos parcă lipsea ceva. Parcă era mai puțin stres. Nici un rest de mâncare pentru care să mă îngrijorez? Nici un elastic de schimbat? Am doar de purtat pe timp de noapte o gutieră care îmi menține dinții pe poziții. Floare la ureche!

Sunt abia câteva zile de când nu mai port aparat și încă nu m-am obișnuit…cu binele.

Dar cu zâmbetul acela la care visasem atâta timp m-am obișnuit instant!

Este o mare bucurie!

Cu atât mai mult cu cât este una muncită.IMG-2014

P.S. Ceea ce mă încântă, dincolo de dantura obținută este ideea din spatele întregului proces: dacă dinții noștri, oricât de sudați par, se pot mișca, se pot îmbunătăți până la vârste înaintate, așa putem face și noi.

Nici noi nu suntem sudați, sau „gata”. Limitele a ceea ce „se poate” se schimbă dacă crezi că se poate altceva. Mai bine. Diferit. Mai mult. Și dacă ești dispus/ă la eforturi. Mici, mari, constante. În direcția dorită.

Și uite dovada: schimbări mici, zi de zi, se adună și devin mari și evidente. După doi ani de aparat dentar și trei ani de când lucrez la asta, am dantura perfectă!

4 comentarii

Lasă un răspuns